Horia Constantinescu, președintele ANPC, s-a ales cu o plângere penală din partea companiei aeriene Blue Air care îl acuză de comunicarea de informații false. Acuzațiile vin după ce Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a amendat compania Blue Air cu peste două milioane de euro.
Compania Blue Air și-a suspendat zborurile în data de 6 septembrie ceea ce a generat haos pe mai multe aeroporturi. Guvernul a fost nevoit să aloce cinici milioane de lei pentru repatrierea românilor abandonați pe aeroporturi. Atunci, peste 2.000 de români au cerut ajutorul pentru a reveni în România.
Compania Blue Air în război cu Horia Constantinescu, șeful ANPC
Compania Blue Air a emis un comunicat de presă prin care a anunțat că a formulat o plângere penală împotriva președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor Horia Constantinescu, pe care îl acuză că „a urmărit producerea unor daune materiale extrem de mari” prin comunicarea de informații false. Acțiunea ar fi început în opinia reprezentanților companiei în data de 14 iulie 2022.
În urma acestei acțiuni, compania Blue Air ar fi fost nevoită să „îşi înceteze activităţile”. Iar principalul său competitor să aibă „câmp liber” către un adevărat monopol pe piaţa de transport aerian de pasageri din România.
„Având în vedere faptul că, pentru primele acte materiale ale infracţiunii mai sus menţionate, Blue Air a formulat deja o plângere penală, înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, în data de 19 august 2022 şi pentru a nu interfera în absolut niciun mod în activitatea de urmărire penală, ne abţinem de la orice alte comentarii privitoare la activitatea lui Constantinescu Horia, punând la dispoziţia reprezentanţilor mass-media o copie a plângerii penale mai sus menţionate, precum şi dovada înregistrării acesteia”, se mai arată în comunicat.
Reprezentanții companiei susțin că „avocatul Blue Air” va sta la dispoziția organelor de anchetă. În contextul în care doar acesta a reprezentat compania la întâlnirile cu Horia Constantinescu, șeful ANPC.
Horia Constantinescu: „amenzile sunt extrem de mici”
ANPC a anunțat că, în urma unui control, a sancționat compania Blue Air cu peste două milioane de euro. Gazeta Bucureștilor a scris că operatorul economic Blue Air Aviation SA a fost sancționat pentru utilizarea practicilor comerciale incorecte. Șeful ANPC, Horia Constantinescu, a spus că amenzile sunt „extrem de mici în comparație cu banii luați de la consumatori”.
Potrivit ANPC, s-a constatat că nu au fost propuse angajamente sau un plan de măsuri reparatorii pentru pasagerii care au de recuperate banii pe bilete.
„Au fost afectați 150.227 de pasageri din 23 de state membre ale UE, doar în perioada 15.06.2022 – 12.09.2022”, susține ANPC. Mai mult, valoarea prejudiciior suferite de consumatori se ridică la suma de 19.582.065,96 euro. Pagubă care reprezintă doar valoarea biletelor achiziționate, în realitate prejudiciul fiind mult mai mare.
Horia Constantinescu se întreabă unde au ajuns banii consumatorilor, pe ce au fost cheltuiți? Dar și cum vor putea fi recuperați vreodată.
Horia Constantinescu i-a înfuriat pe șefii Blue Air
Declarațiile lui Horia Constantinescu i-a înfuriat pe reprezentanții Blue Air care consideră că acestea reprezintă o nouă comunicare de informații false.
„Suntem convinşi că această nouă comunicare de informaţii false a fost declanşată de anunţul investitorilor interesaţi în preluarea şi reorganizarea Blue Air, anunţ făcut în data de 30 septembrie 2022, posibilitatea salvării Blue Air fiind una care pare să nu convină lui Constantinescu Horia. Acesta nu a mai aşteptat răspunsul autorităţilor române cu privire la propunerea primită din partea investitorilor, ignorând în mod flagrant atât faptul că prin declaraţiile sale false afectează în mod grav posibilitatea statului român de recuperare a garanţiilor acordate pentru împrumutul în cuantum de 300.775.000 lei, dar şi posibilitatea pasagerilor afectaţi de anulări de recuperare a sumelor datorate de Blue Air”, se menționează în comunicat.
Însă, în cursul zilei de ieri, Horia Constantinescu și-a arătat disponibilitatea de a merge la detectorul de minciuni. Totul pentru a face lumină în scandalul dintre Blue Air și ANPC.