Cel mai mare yacht din lume, Somnio, costă 500 de milioane de euro și va fi lansat la apă în anul 2024. Cu o lungime de 222 de metri, yachtul va avea 39 de apartamente complet personalizate care vor fi vândute cu prețuri începând de la 10 milioane de euro.
În prezent, yachtul The World este considerat cel mai mare iaht rezidențial privat de pe glob, cu o combinație de studiouri, precum și apartamente cu unul până la trei dormitoare la bord.
39 de apartamente de lux
Yachtul Somnio întruchipează noua eră a vieții pe iahturi, îmbinând proprietatea cu comunitatea și intimitatea. Standardele de servicii ale Somnio vor include facilitățile și serviciile unui hotel de 6 stele. Acesta va avea 39 de apartamente plutitoare personalizate și dotate cu balcon și terasă privată. Apartamentele vor avea paturi în formă de scoică, zone de zi cu vedere la ocean și oglinzi pe perete.
Prețurile pentru un apartament încep de la aproximativ 10 milioane de euro. Cel mai mic apartament va avea 1.600 metri pătrați. Cel mai mare apartament va avea 6.500 de metri pătrați și va ocupa cea mai mare parte a punții de sus.
Cei care își vor cumpăra un apartament la „cea mai exclusivistă adresă din lume” vor începe să lucreze cu una dintre echipele de proiectare timp trei luni pentru a „decide configurațiile camerei și selectarea materialelor, mobilierului, iluminatului și lucrările de artă.” Identitatea proprietarilor va fi ținută secretă, dar toți rezidenții vor avea acces la servicii complete.
Facilități pe cel mai mare yacht din lume
Printre facilitățile comune disponibile la bord se numără o cramă de vinuri cu o capacitate de 10.000 de sticle. Dar și o sală de degustare, un lounge, un centru spa, un cinematograf, restaurante și un club pe plajă.
Rezidenții vor plăti o taxă anuală pentru a acoperi cheltuielile cu întreținerea și reparațiile, împreună cu combustibilul și alimentele.
Somnio, care înseamnă „a visa” în latină, a fost proiectat de Winch Design și Tillberg Design din Suedia. Cel mai mare yacht din lume va fi construit de constructorul norvegian de nave VARD, parte a grupului italian Fincantieri.