RelatedPosts
Jockey Club, organizația exclusivistă și elitistă responsabilă cu organizarea și reglementarea curselor de cai de galop, a fost fondată la București în anul 1875 la inițiativa Consulului General britanic, colonelul Hussey Crespigy Vivian.
Dar primul Jockey Club românesc a fost înființat de familia Moruzi la Iași, în anul 1862, sub patronajul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
„Dragostea României pentru cai este foarte mare. A fost o vreme când spațiul românesc aproviziona cu cai armatele din Europa, mai ales pe cele din Imperiul Austriac”, spune doctorul în istorie Georgeta Filitti. Ea a studiat istoria Jockey Club și a participat la reînființarea organizației în anul 1991.
95 de boieri și mari personalități ale Bucureștiului
De la Iași, Jockey Club a ajuns la București, unde a fost gândit un proiect asemănător. În anul 1875, Consulul General britanic, colonelul Hussey Crespigy Vivian, a propus unui grup de 95 de mari boieri și personalități marcante ale clasei politice să pună bazele Societății de Încurajare pentru Îmbunătățirea Cailor în România – Jockey Club, sub președinția de onoare a Principelui Carol I. Ceea ce s-a și întâmplat. „Ca să arate prestanța instituției a fost pusă sub președinția de onoare a suveranului. Așa se face că toți suveranii României, de la Carol I până la Mihai I, s-au aflat în fruntea Jockey Club”, povestește istoricul Georgeta Filitti.
Principalii fondatori ai Jokey Club au fost Gheorghe Grigore Cantacuzino, Petru Mavrogheni, Adolf Cantacuzino, Lascăr Catargiu, Ioan Ghika, Dimitrie Ghika, Nicolae Golescu, Mihail Kogălniceanu, Alexandru Știrbey și Constantin Grădișteanu. Acestora li se adaugă și Alexandru Marghiloman, unul dintre cei mai împătimiți crescători de cai din aceea perioadă. Dar și Ion Brătianu, Jean Cantacuzino, Petre Carp, Barbu Știrbey, Dimitrie Sturza și mulți alții.
„Oameni de cal”
Istoricul Georgeta Filitti, citată de Newsweek România, spune că atunci au fost câțiva „oameni de cal”, oameni împătimiți de creșterea cailor și a vieții care se consuma pe hipodrom. Ea l-a dat exemplu pe Alexandru Marghiloman care avea crescătoria de cai „Albastros”, în Buzău. „A avut și bani. A cumpărat enorm de mulți cai de calitate. Crescător de cai a fost colonelul Emanuel Săvoiu. Alături de aceste figuri emblematice sunt câteva zeci de politicieni, de moșieri, de burghezi din România care se înscriu la club”, a precizat istoricul.
În primii șapte ani de funcționare, Jockey Club a fost o asociație fără personalitate juridică. Primele demersuri pentru a obține statul de personalitate juridică au fost făcute în martie 1892. Atunci, Adunarea Deputaților a votat o lege prin care Jockey Club dobândea personalitate juridică. O lună mai târziu, legea a fost adoptată și de Senat. Apoi, a fost promulgată prin Decretul Regal nr. 1899 din data de 20 mai 1892.
Nașii de Jockey Club
O trasătură caracteristică acestui club exclusivist pentru bărbați era ca membri să fie oameni bogați. Femeile nu erau acceptate în club, indiferent de statut. „A fi proprietarul unui cal costă enorm de mult. Cu cât un cal are un pedigree mai extraordinar cu atât costă mai mult. Evident că și raportează”, a spus Georgeta Filitti.
Dar, pe lângă bani, cei care doreau să obțină statutul de membru al clubului trebuia să parcurgă un drum anevoios. Pentru că regulile de acces erau foarte stricte. Conform statutului, cel care dorea să devină membru al clubului trebuia să îndeplinească o serie de condiții. În primul rând trebuia să iubească caii și să aibă o ținută morală fără cusur în societate. Pasul următor consta în găsirea unor membri ai clubului care să-l recomande în calitate de „nași”. Nașii garantau pentru cel propus spre a deveni membru. „Era nevoie de un naș sau chiar mai mulți care să te recomande. În momentul în care îți exprimai intenția căutai acești nași care de regulă se găseau printre prieteni și rude. De pildă, dacă erai nepotul lui Șerban Ghica. Acesta te lua de mână și te prezenta celoralți membri. Te măsurau din cap până în picioare, discutau cu tine, trebuia să ai o ținută morală fără cusur, trebuia să știi să te porți”, a declarat istoricul.
După ce se îndeplineau toate formalitățile se trecea la vot secret. „Din când în când se organizau alegeri. Un vot împotrivă anula șapte pentru. Era o sită foarte deasă de pătrundere în club. Au fost și membri care nu făceau parte din boierimea română. Era vorba de ținuta morală.”
Conform regulamentului britanic, membrii corpului diplomatic erau admişi direct în club, fără vot, doar pe baza unei solicitări. Diplomații aflați în trecere prin București se bucurau de statutul de membri temporari.
Constantin Cantacuzino – erou, poker și femei
Chiar dacă se punea accent pe morală, unul dintre cei mai controversați membri ai Clubului fost Constantin Cantacuzino, cunoscut publicului larg sub numele Bâzu. El a fost nepotul lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, supranumit Nababul. Un bărbat adorat de toată lumea cu succese în toate domeniile. „De la femei, pe care le însira neobosit, până la gesturi de erou legendar. Asta nu îl împiedica să fie și mare jucător de cărți. Ori la club se juca bridge, se făceau lecturi, dar pokerul nu era foarte acceptat. Bâzu juca și la cacealma.” Motiv pentru care îi era afectată ținuta morală. Însă, nu era singurul pătimaș de poker. Dar membrii clubului i-au atras discret atenția și i-au cerut să se comporte ca atare.
Viața la Jockey Club
Sediul central al clubului se afla pe strada Episcopei nr. 9, din București, în zona Ateneului Român. Inițial terenul și casa au aparținut unui Filitti, bunicul lui Manole Filitti, soțul istoricului Georgeta Filitti. În anul 1876, la un an după ce s-a înființat Jockey Club, spațiul a fost pierdut la un joc de cărți. „Sediul Jockey Club a fost pierdut de bunicul bărbatului meu la un asemenea joc nenorocit de cărți. Ei jucau la cărți fiecare pe contul lui. Asta s-a întâmplat pe la 1876. Atunci a pierdut proprietatea”, a povestit Georgeta Filitti. Pe urmă, proprietatea a suferit schimbări succesive. Cert este că sediul Jockey Club a fost reconstruit de arhitectul George Matei Cantacuzino.
La începutul anilor 1900, Jockey Club era un loc unde aveau loc întâlniri frecvente. Se puneau la cale fel de fel de afaceri” dar nu se făcea politică. Clădirea avea o bibliotecă foarte bogată cu literatură legată de cal. Nu lipseau nici ziarele din străinătate, care erau aduse aproape la zi.
Avea și un restaurant administrat de Casa Capșa, una dintre cele mai elitiste firme de atunci. „Prin urmare erai în oraș, te duceai și mâncai la Jockey Club. Masa era asigurată de firma Capșa. Ceea ce însemna foarte mult. Duceai o viață asemănătoare cu un lord englez. Femeile nu au făcut parte din club. Asta nu le excludea de la mesele de recepții. Evident că nu toate perechile veneau cu certificate de căsătorie”, menționează istoricul”.
Cu părere de rău, istoricul a spus că de la Capșa s-a ajuns la La mama. Clădirea care avea o anumită ținută, au desfigurat-o în afară și înăuntru. „E o cârciumă. Nu are nimic din eleganța de odinioară.”
