Nicolae Ciucă este noua propunere de premier a liberalilor în locul lui Florin Cîțu, șeful PNL. Biroul Executiv Național al PNL a decis ca Nicolae Ciucă să conducă negocierile cu PSD pentru formarea noului guvern.
Nicolae Ciucă a mai fost premierul desemnat de președintele Klaus Iohannis să formeze un nou guvern, dar acesta și-a depus mandatul înainte de a fi votat de Parlament.
Premierul desemnat Nicolae Ciucă a ratat guvernarea
Pe 21 octombrie 2021, președintele Klaus Iohannis a decis ca Nicolae Ciucă, ministrul demis al Apărării și fostul șef al Statului Major, să fie premierul desemnat. Decizia președintelui a fost anunțată în urma consultărilor cu partidele politice. Dar, zece zile mai târziu, premierul desemnat a fost obligat să își depună mandatul. El a susținut că a încercat să negocieze susținerea unui Guvern minoritar, dar a fost refuzat atât de USR, cât și de PSD.
În urma eșecului, premierul desemnat spunea atunci că „realitatea matematică o cunoaştem cu toţii şi am încercat ca prin demersurile pe care le-am întreprins să reuşesc să cristalizez o soluţie politică astfel încât să putem să obţinem acordul pentru un guvern minoritar. Au fost decizii ale celor două partide politice, care au anunţat că nu vor vota Guvernul minoritar. Fapt pe care am discutat în BEx şi acesta a decis retragerea mandatului”.
Nicolae Ciucă, premierul PNL
Liberalii au primit acordul de la președintele Klaus Iohannis de a negocia formarea Guvernului cu PSD. Partid blamat atât de președintele Klaus Iohannis, cât și de premierul demis Florin Cîțu. În cursul acestei zile, Biroul Executiv Național al PNL a decis să îl nominalizeze pe generalul Ciucă pentru funcția de premier. Decizia a fost luată după ce mai mulți lideri ai PNL i-au reproșat lui Florin Cîțu eșecul guvernării. Însă, propunerea de desemnare a ministrului Ciucă ca premier al PNL a aparținut lui Florin Cîțu.