Marcel Ciolacu a anunțat că parlamentarii PSD vor vota moțiunea de cenzură inițiată de USR PLUS și AUR împotriva premierului Florin Cîțu.
Zilele premierului liberal Florin Cîțu în fruntea guvernului par a fi numărate. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat joi seara, în direct la RomâniaTV, că PSD nu va depune moțiunea de cenzură împotriva guvernului Cîțu, dacă nu are garanția că adună suficiente voturi pentru ca aceasta să fie adoptată. În schimb, spune Ciolacu, PSD va vota o moțiune depusă de AUR împreună cu USR PLUS.
PSD va vota moțiunea de cenzură
Marcel Ciolacu a spus la emisiunea „Punctul Culminant”, de la RomâniaTV, că așteaptă ca AUR și USR PLUS să depună moțiunea de cenzură. „Să semneze AUR şi USR moţiunea şi noi o votăm şi pică guvernul Cîţu. Eu împreună cu toţi colegii mei o vom vota, vă promit. Au suficiente semnături, îi mai cer lui Orban, că pentru el o fac. E treaba lor. Eu am ce vota, nu depun moţiune de cenzură dacă nu am 234 de semnături. Nu se folosesc de PSD ca să îşi negocieze ei nemerniciile din Guvern şi funcţiile lor. Să depună ei o moţiune, USR-ul cu AUR-ul, să o depună la Parlament şi eu vă promit că toţi colegii mei, 157, o vor vota”, a declarat Marcel Ciolacu, în exclusivitate, pentru România TV.
Marcel Ciolacu a apreciat că AUR și USR au suficiente semnături pentru a avea posibilitatea să depună moțiunea.
USR PLUS a negociat cu AUR
Liderii USRPLUS au apelat la George Simion, copreședintele partidului AUR, pentru a-i susține în războiul cu premierul Florin Cîțu. La începutul dimineții, liderii USR PLUS au anunțat că au 80 de voturi.
Deputatul Ionuț Moșteanu, liderul deputaților USR PLUS, a anunțat că formațiunea politică din care face parte a discutat cu reprezentanții Partidului AUR.
„Împreună cu AUR avem 122 de semnături, deci putem depune o moțiune de cenzură, rămâne să discutăm despre text. Aș vrea să nu ajungem aici, asta depinde de maturitatea politică a lui Florin Cîtu”, anunța Ionuț Moșteanu.
Vicepremierul Dan Barna a spus la Digi 24 că se bazează pe voturile AUR, dar nu consider acest lucru o colaborare.
„Nu am negociat nimic cu AUR. (…) Cei de la AUR au spus că vor susține această moțiune a USR PLUS. Dacă se întâmplă lucrul ăsta va fi foarte bine. Este o miză foarte importantă ca această coaliție să meargă mai departe cu un nou premier”, a declarat Dan Barna.
Mărul discordiei
Scena politică românească a fost aruncată în haos. Premierul Florin Cîțu a decis să îl remanieze pe ministrul Justiției Stelian Ion, de la USR PLUS. În consecință toți liderii USR PLUS i-au cerut să premierului să plece din fruntea Guvernului. Vicepremierul Dan Barna, copreședintele USR PLUS, a concluzionat că premierul Florin Cîțu este mai rău ca Liviu Dragnea, fostul lider PSD.
Stelian Ion îl susține că de fapt a fost remaniat de președintele Klaus Iohannis pentru că el urma să facă numirile procurorilor șefi la DNA și DIICOT.
„Domnul președinte nu și-ar fi dorit să fac numirile procurorilor. Florin Cîțu nu are autonomie, nu e independent (…) Nu știu cine va face numirile, vă spun doar că s-au făcut presiuni în sensul în care am fost criticat pentru motive inexistente”, a declarat Stelian Ion la Antena 3.























