Atacul cu drone kamikaze asupra petrolierului Mercer Street în care și-au pierdut viața căpitanul român al navei și un britanic a fost investigat de militarii americani experți în explozivi. Concluzia raportului Departamentului american al Apărării arată că dronele au fos produse în Iran.
Atacul cu drone kamikaze
Petrolierul Mercer Street, administrat de compania Zodiac Maritime din Londra, companie deținută de magnatul israelian Eval Ofer, a fost atacat cu drone încărcate cu explozivi în Marea Arabiei, în largul coastelor Omanului. Primul atac cu două drone a avut loc în cursul zilei de joi, 29 iulie 2021, dar și-a ratat ținta. Cel de-al doilea atac cu o dronă a fost lansat în dimineața zilei de vineri, 30 iulie. Drona era încărcată cu exploziv militar.
Marea Britanie, SUA, Israel și România au dat vina imediat pe Iran, stat care a negat orice implicare. Iranienii susțineau că dacă există vreo dovadă privind implicarea sa ar trebui să fie făcută publică.
Ancheta americană
Comandamentul Central al armatei SUA a cerut ajutorul specialiștilor în explozibili de pe portavionul USS Ronald Reagan pentru a investiga dovezile rezultate în urma atacului cu drone. După ce au intervievat martorii și au studiat reziduurile explozive, specialiștii au ajuns la concluzia că nava a fost vizată de trei drone în total.
Anchetatorii spun că drone care a lovit nava pe 30 iulie a făcut o gaură de aproape doi metri diametru în partea superioară a cabinei pilotului, cauzând distrugeri importante la interior. Analiza chimică a urmelor de explozibil arată că este vorba de un exploziv pe bază de nitrat, identificat ca RDX, ceea ce indică faptul că a fost folosit cu scopul de a produce răni și distrugeri.
Rămășițele recuperate de la ce-a de-a treia dronă, inclusiv un stabilizator vertical (parte a aripii) și componente interne, sunt aproape identice cu probe colectate anterior de la alte drone de proveniență iraniană. O parte din probele colectate au fost transportate la o bază militară din Bahrain și la un laborator din SUA. Dovezile au fost puse și la dispoziția experților din Marea Britanie și Israel care au confirmat rezultatele experților americani.
Miniștrii de Externe din statele G7 au susținut într-o declarație comună că „toate dovezile disponibile arată în mod clar spre Iran. Nu există justificare pentru acest atac”.