Regimul comunist a desființat Hipodromul Băneasa în anul 1963, în timp ce membrii Jockey Club erau percepuți ca niște bandiții și bestii exploatatoare.

Teren de la Regele Carol I

Pe 14 decembrie 1905, Adunarea Deputaților a decis să dea o lege prin care Jockey Club urma să primească un teren de 52,365 ha de teren din moșia Statului Herăstrău pentru a „servi integral la îmbunătățire a raselor de cai”. Legea a fost adoptată și de Senat și promulgată de Regele Carol I în februarie 1906. Terenul se întindea de la Arcul de Triumf la Casa Presei și Romexpo.

Conform legii, „acest teren nu va putea fi schimbat sau înstrăinat. Înstrăinarea sau schimbări parțiale se vor putea face însă cu autorizația consiliului de miniștri, dar numai în interesul mărirei hipodromului sau a unei instalațiuni mai bune.” La articolul IV din lege se menționează că „în cas de disoluțiune a Societății sau de încetare a alergărilor, Statul va putea cere imediata restituțiune a terenului”. Practic, Jockey Club a primit terenul doar în administrare și nu în proprietate.

Pariuri pe cursele de cai

În anul 1906 clubul era condus de Alexandru Marghiloman. După ce a primit terenul s-a apucat de construirea unui hipodrom de galop după planurile arhitectului Ioan D. Berindey. Sursa de inspirație pentru construcția de la București a fost faimosul hipodrom Longchamp din Paris.

Istoricul Georgeta Filitti a precizat pentru Newsweek România că hipodromul reprezenta o atracție pentru oamenii acelor vremuri pentru că avea posibilitatea să parieze pe cai. „Cursele erau fantastice. Îl îmbogățeau pe unul și îl sărăceau pe altul. Lumea era cucerită de posibilitatea câștigului și de acest panaș pe care îl dobândeai. Eu am cai îi fac să alerge în dreapta, în stânga. Au fost averi care s-au pierdut. Au fost averi care s-au câștigat. Au fost oameni care se întâlneau. A fost o etalare de modă. Acolo veneau sute de femei mai onorabile, mai demimondene, mai curviștine. Erau și din astea. Era o lume destul de amestecată. A asista la curse era un spectacol deschis.”

Pariurile de la Hipodromul Băneasa erau organizate de Jockey Club. „Banii rulau cum rulează și astăzi”, spune istoricul.  

10 hectare „arendate”

Pentru extinderea hipodromului, în anul 1915, Jockey Club a cumpărat un teren de 10 hectare de teren viran de la Ministerul Agriculturii și al Domeniilor pentru care a plătit suma de 20.000 lei. Însă, ministerul a impus o serie de condiții în contractul de vânzare. Astfel, conform contractului, terenul urma să fie folosit pentru extinderea hipodromului, iar banii rezultați din exploatarea terenului urmau să fie folosiți numai pentru îmbunătățirea raselor de cai.

O altă condiție prevedea că terenul nu putea fi „schimbat sau înstrăinat”. Iar în cazul în care Jockey Club se desființa terenul urma să reintre de drept în proprietatea statului fără ca clubul să primească banii înapoi sau alte despăgubiri.

„În cazul de disoluțiune a Societății, sau de încetare a alergărilor, terenul va reintra de drept în proprietatea statului, fără ca Societatea să poată pretinde restituirea prețului acum plătit, care va fi considerat ca o arendă pe tot timpul cât societatea a avut terenul în posesia ei”, se specifică negru pe alb în contractul de vânzare.

Reprezentantul legal al Clubului din acel an, avocatul Mihail Rathvian, a acceptat toate condițiile impuse de Ministerul Agriculturii fără nici un fel de obiecție.

În urma extinderii, Hipodromul Băneasa avea două piste concentrice cu lungimi de 2000 de metri, respectiv 2200 de metri, legate între ele cu bretele, clădiri și 141 de boxe. În plus, avea o tribună cu cinci niveluri acoperită cu o terasă, loje, săli și birouri, dar și anexe.

Hipodromul Băneasa, desființat de comuniști

Hipodromul Băneasa a fost inaugurat cu fast în anul 1908 în prezenţa Familiei Regale. Odată cu intrarea României în Primul Război Mondial, cursele de galop de pe hipodromul bucureștean au fost suspendate. Timp de un an, în perioada 1917 -1918, nu s-a mai ținut nici o cursă. Ulterior au fost reluate. Jockey Club a rezistat până în 1948, atunci când regimul comunist a decis să desființeze clubul. Conform Decretului 410, publicat în Monitorul Oficial, Prezidul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române a decis înființarea Societății de Stat pentru îmbunătățirea Rasei Cailor din RPR în subordinea Ministerului Agriculturii. Scopul societății de stat era „îmbunătățirea materialului cabalin din țară, inclusiv organizarea de curse și a pariurilor mutuale în întreaga țară”. Prin același decret s-a decis dizolvarea Societății de încurajare și îmbunătățirea rasei cailor Jockey Club.   

Arhiva arsă în curte

Istoricul Georgeta Filitti a precizat că regimul comunist i-a perceput pe membrii Jockey Club ca pe niște bandiți, bestii exploatatoare. „Și atunci, a existat o forță despre care nu s-a scris îndeajuns, deși sunt mii de documente despre faptele lor. Au fost haite de derbedei cuprinși în Frontul Plugarilor. În februarie 1948, acești indivizi de la Frontul Plugarilor, echipele lui Petru Groza, au dat afară personalul de serviciu, arhiva a fost confiscată și scoasă în curte și i s-a dat foc. Practic Jockey Club a încetat să mai funcționeze”. Hipodromul Băneasa a fost demolat 15 ani mai târziu. Adică, în 1963.

Ulterior, sediul central al Jockey Club a fost transformat într-un restaurant care a fost botezat cu numele de „Butoiul”. Apoi, spațiul a fost preluat de Uniunea Arhitecților. Într-un final sediul a ajuns la Comturist, firmă de stat care gestiona consignațiile pentru turiști. Aici produsele se vindeau numai pe valută, iar turiștii aveau posibilitatea să cumpere țigări de import.

Generalul Gheorghe Moruzi, îngropat în fața sediului COR

Generalul Gheorghe Moruzi a fost unul dintre cei mai împătimiți crescători de cai pur sânge destinați curselor de galop. Atât de mult a iubit caii încât a spus „atunci când mor, vreau ca cenușa mea să fie așezată la potou”. Potoul era locul unde se termina cursa și se afla exact la intrarea în sediul Comitetului Olimpic Român (COR).

„Cenușa lui Moruzi se află la intarea în Comitetul Olimpic. Nu a mai vrut nimeni să marcheze locul. Domnul Țiriac este un om de afaceri și înțelege să își câștige milioanele cu orice preț. Iar spațiul ca atare se întindea până la World Trade Center”, a mai spus istoricul.

Articolul Hipodromul Băneasa, locul în care s-au pierdut și câștigat averi la cursele de cai apare prima dată în Gazeta Bucurestilor.

Dar primul Jockey Club românesc a fost înființat de familia Moruzi la Iași, în anul 1862, sub patronajul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

„Dragostea României pentru cai este foarte mare. A fost o vreme când spațiul românesc aproviziona cu cai armatele din Europa, mai ales pe cele din Imperiul Austriac”, spune doctorul în istorie Georgeta Filitti. Ea a studiat istoria Jockey Club și a participat la reînființarea organizației în anul 1991.  

95 de boieri și mari personalități ale Bucureștiului

De la Iași, Jockey Club a ajuns la București, unde a fost gândit un proiect asemănător. În anul 1875, Consulul General britanic, colonelul Hussey Crespigy Vivian, a propus unui grup de 95 de mari boieri și personalități marcante ale clasei politice să pună bazele Societății de Încurajare pentru Îmbunătățirea Cailor în România – Jockey Club, sub președinția de onoare a Principelui Carol I. Ceea ce s-a și întâmplat. „Ca să arate prestanța instituției a fost pusă sub președinția de onoare a suveranului. Așa se face că toți suveranii României, de la Carol I până la Mihai I, s-au aflat în fruntea Jockey Club”, povestește istoricul Georgeta Filitti.

Principalii fondatori ai Jokey Club au fost Gheorghe Grigore Cantacuzino, Petru Mavrogheni, Adolf Cantacuzino, Lascăr Catargiu, Ioan Ghika, Dimitrie Ghika, Nicolae Golescu, Mihail Kogălniceanu, Alexandru Știrbey și Constantin Grădișteanu. Acestora li se adaugă și Alexandru Marghiloman, unul dintre cei mai împătimiți crescători de cai din aceea perioadă. Dar și Ion Brătianu, Jean Cantacuzino, Petre Carp, Barbu Știrbey, Dimitrie Sturza și mulți alții.

„Oameni de cal”

Istoricul Georgeta Filitti, citată de Newsweek România, spune că atunci au fost câțiva „oameni de cal”, oameni împătimiți de creșterea cailor și a vieții care se consuma pe hipodrom. Ea l-a dat exemplu pe Alexandru Marghiloman care avea crescătoria de cai „Albastros”, în Buzău. „A avut și bani. A cumpărat enorm de mulți cai de calitate. Crescător de cai a fost colonelul Emanuel Săvoiu. Alături de aceste figuri emblematice sunt câteva zeci de politicieni, de moșieri, de burghezi din România care se înscriu la club”, a precizat istoricul.

În primii șapte ani de funcționare, Jockey Club a fost o asociație fără personalitate juridică. Primele demersuri pentru a obține statul de personalitate juridică au fost făcute în martie 1892. Atunci, Adunarea Deputaților a votat o lege prin care Jockey Club dobândea personalitate juridică. O lună mai târziu, legea a fost adoptată și de Senat. Apoi, a fost promulgată prin Decretul Regal nr. 1899 din data de 20 mai 1892.

Nașii de Jockey Club

O trasătură caracteristică acestui club exclusivist pentru bărbați era ca membri să fie oameni bogați. Femeile nu erau acceptate în club, indiferent de statut. „A fi proprietarul unui cal costă enorm de mult. Cu cât un cal are un pedigree mai extraordinar cu atât costă mai mult. Evident că și raportează”, a spus Georgeta Filitti.

Dar, pe lângă bani, cei care doreau să obțină statutul de membru al clubului trebuia să parcurgă un drum anevoios. Pentru că regulile de acces erau foarte stricte. Conform statutului, cel care dorea să devină membru al clubului trebuia să îndeplinească o serie de condiții. În primul rând trebuia să iubească caii și să aibă o ținută morală fără cusur în societate. Pasul următor consta în găsirea unor membri ai clubului care să-l recomande în calitate de „nași”. Nașii garantau pentru cel propus spre a deveni membru. „Era nevoie de un naș sau chiar mai mulți care să te recomande. În momentul în care îți exprimai intenția căutai acești nași care de regulă se găseau printre prieteni și rude. De pildă, dacă erai nepotul lui Șerban Ghica. Acesta te lua de mână și te prezenta celoralți membri. Te măsurau din cap până în picioare, discutau cu tine, trebuia să ai o ținută morală fără cusur, trebuia să știi să te porți”, a declarat istoricul. 

După ce se îndeplineau toate formalitățile se trecea la vot secret. „Din când în când se organizau alegeri. Un vot împotrivă anula șapte pentru. Era o sită foarte deasă de pătrundere în club. Au fost și membri care nu făceau parte din boierimea română. Era vorba de ținuta morală.”

Conform regulamentului britanic, membrii corpului diplomatic erau admişi direct în club, fără vot, doar pe baza unei solicitări. Diplomații aflați în trecere prin București se bucurau de statutul de membri temporari.

Constantin Cantacuzino – erou, poker și femei

Chiar dacă se punea accent pe morală, unul dintre cei mai controversați membri ai Clubului fost Constantin Cantacuzino, cunoscut publicului larg sub numele Bâzu. El a fost nepotul lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, supranumit Nababul. Un bărbat adorat de toată lumea cu succese în toate domeniile. „De la femei, pe care le însira neobosit, până la gesturi de erou legendar. Asta nu îl împiedica să fie și mare jucător de cărți. Ori la club se juca bridge, se făceau lecturi, dar pokerul nu era foarte acceptat. Bâzu juca și la cacealma.” Motiv pentru care îi era afectată ținuta morală. Însă, nu era singurul pătimaș de poker. Dar membrii clubului i-au atras discret atenția și i-au cerut să se comporte ca atare.

Viața la Jockey Club

Sediul central al clubului se afla pe strada Episcopei nr. 9, din București, în zona Ateneului Român. Inițial terenul și casa au aparținut unui Filitti, bunicul lui Manole Filitti, soțul istoricului Georgeta Filitti. În anul 1876, la un an după ce s-a înființat Jockey Club, spațiul a fost pierdut la un joc de cărți. „Sediul Jockey Club a fost pierdut de bunicul bărbatului meu la un asemenea joc nenorocit de cărți. Ei jucau la cărți fiecare pe contul lui. Asta s-a întâmplat pe la 1876. Atunci a pierdut proprietatea”, a povestit Georgeta Filitti. Pe urmă, proprietatea a suferit schimbări succesive. Cert este că sediul Jockey Club a fost reconstruit de arhitectul George Matei Cantacuzino.

La începutul anilor 1900, Jockey Club era un loc unde aveau loc întâlniri frecvente. Se puneau la cale fel de fel de afaceri” dar nu se făcea politică. Clădirea avea o bibliotecă foarte bogată cu literatură legată de cal. Nu lipseau nici ziarele din străinătate, care erau aduse aproape la zi.

Avea și un restaurant administrat de Casa Capșa, una dintre cele mai elitiste firme de atunci. „Prin urmare erai în oraș, te duceai și mâncai la Jockey Club. Masa era asigurată de firma Capșa. Ceea ce însemna foarte mult. Duceai o viață asemănătoare cu un lord englez. Femeile nu au făcut parte din club. Asta nu le excludea de la mesele de recepții. Evident că nu toate perechile veneau cu certificate de căsătorie”, menționează istoricul”.

Cu părere de rău, istoricul a spus că de la Capșa s-a ajuns la La mama. Clădirea care avea o anumită ținută, au desfigurat-o în afară și înăuntru. „E o cârciumă. Nu are nimic din eleganța de odinioară.”

Articolul Jockey Club a fost înființat la București în 1875 de către 95 de boieri și personalități marcante apare prima dată în Gazeta Bucurestilor.