RelatedPosts
Canalul Dunăre – București, proiect inițiat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza și considerat mândria dictatorului Nicolae Ceaușescu, s-a transformat într-o groapă care a înghițit zeci de milioane de lei pe studii de fezabilitate.
România a investit în jur de 3,5 miliarde de dolari în lucrările pentru Canalul Dunăre – București. Mai era nevoie de 550 de milioane de dolari pentru finalizarea lucrărilor, dar au fost abandonate. Acum costurile pentru realizarea Canalului Dunăre – București au fost estimate la aproximativ 2,5 miliarde de euro. Master Planul General de Transport al României prevedea în anul 2015 necesitatea alocării a 1,381 miliarde de euro.
Canalul Dunăre – București, o pată în istoria României
Inginerul Cornel Marțincu, directorul IPTANA, a explicat pentru Grupul pentru Promovarea Infrastructurii care este stadiul real al dezastrului al proiectului de infrastructură Canalul Dunăre -București.
În viziunea sa, acest proiect reprezintă o mare pată în istoria și imaginea României, deși în istorie el a fost o idee cunoscută și promovată încă de la epoca Alexandru Ioan Cuza, epoca prin care statul român a luat naștere pe cale naturălă și jurisdicțională.
„Bătaie de joc, de bani, aceasta este concluzia evidentă la ceea ce s-a întâmplat în istoria recentă a proiectului Canalul Dunăre-București. Printre promotorii acestui mare proiect se numără Virgil Madgearu, un economist de referință pentru România care a susținut nota de fundamentare economică în Parlamentul României”, a spus inginerul Cornel Marțincu.
Cornel Marțincu povestește că al doilea promotor al proiectului este marele Dimitrie Leonida, inginerul cunoscut în istorie pentru electrificarea Bucureștiului. Dimitrie Leonida a susținut tehnic utilitatea realizării acestui canal. Madgearu și Leonida au fost promotorii primului act pentru acest obiectiv de investiții. Din istorie cunoaștem că a venit războiul, apoi criza din anii 1933 și finanțarea nu a putut fi posibilă, însă ideea conectării Bucureștiului cu Dunărea a rămas.
Istoria Canalului Dunăre – București
Canalul Dunăre-București a fost dintotdeauna o dorință a mai multor generații de români. În anul 1844, un trimis al domnitorului Alexandru Ioan Cuza la Paris propunea unui grup de investitori francezi de a înființa o companie de navigație pentru a canaliza Dâmbovița „de la București și chiar mai sus spre Oltenița”. Nu s-a întâmplat.
Câțiva ani mai târziu, în anul 1880, inginerul Nicolae Cucu a realizat o primă schiță pentru o cale navigabilă între București și Oltenița. Apoi, în 1929, Parlamentul României a adoptat o lege ce prevedea construirea unui canal care să transforme Bucureștiul în port la Dunăre, dar criza economică din anii 1930 a dus la abandonarea proiectului. Ulterior, pe baza acestei legi, inginerul Dorin Pavel a realizat un proiect de canal cu șase ecluze de câte 6,5 m înălțime fiecare, pentru vasele de 1.000-2.000 tone, dar acesta a fost și el abandonat după izbucnirea celui de-al doilea Război Mondial.
Președintele Nicolae Ceaușescu a reluat planurile de construcție a Canalului Dunăre – București la începutul lucrările în 1986. Realizate în proporție de 70%, lucrările la Canalul Dunăre – București au fost abandonate, deși au fost cheltuite 3,5 miliarde dolari americani. Din 1994 lucrările de la Canalul Dunăre – București au intrat în conservare.
Explorator francez Jacques Cousteau: „Sunteți extrem de bogați”
Cornel Marțincu spune că astfel de proiecte nu se fac pentru 5-10 ani ci pentru sute de ani. „Anul 1990 a reprezentat o ruptură totală în ceea ce privește programul de investiții. Destul de criticabilă decizia din acel moment pentru că întotdeauna când ajungi cu un proiect de investiții într-un anumit punct, respectiv la 60% din total, mai degrabă finalizezi decât să abandonezi. Toți acei bani sunt pierduți. În termeni economici vorbim de un cost scufundat”, menționează Cornel Marțincu.
Inginerul susține că în loc să continuăm dezvoltarea Canalului Dunăre – București, noi am transformat proiectul în groapa de gunoi a Bucureștiului.
Șeful de proiect pentru această lucrare, Chiriac Avădanei, a avut ocazia să parcurgă canalul cu marele explorator francez Jacques Cousteau care dorea să vadă canalul pe care românii urmau să-l realizeze. Ajungând în portul 1 Decembrie (portul București cum se regăsește și astăzi în hărți) și văzând stadiul proiectului a zis: „Sunteți extrem de bogați dacă v-ați permis să abandonați lucrarea în acest stadiu.”
Venituri de peste două miliarde de euro
Master Planul General de Transport al României prevedea în anul 2015 necesitatea alocării a 1,381 miliarde de euro pentru continuarea lucrărilor la Canalul Dunăre – București. Trei ani mai târziu, în anul 2018, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a publicat studiul de fundamentare pentru realizarea în Parteneriat Public Privat a mega – proiectului început de Nicolae Ceauşescu, prin care Bucureştiul urma să fie legat de Dunăre printr-o magistrală fluvială.
Canalul urma să fi proiectat şi construit în cinci ani şi costa în total 6,71 miliarde de lei, adică în jur de 1,44 miliarde euro, fără TVA.
Studiul de fundamentare prevedea că Parteneriatul Public Privat va fi încheiat pe 25 de ani, din care primii 5 ani sunt destinați fazei de proiectare și execuție, iar următorii 20 de ani sunt pentru operare. Partenerul privat urmă să aibă venituri de peste 2,07 miliarde euro pe întreaga perioada de operare.
„Au fost estimate următoarele categorii de venituri financiare, generate de implementarea investiției, venituri care se colectează exclusiv la nivelul partenerului privat pe perioada de derulare a parteneriatului public privat”, scrie în Studiul de fundamentare.
