RelatedPosts
Shinzo Abe, cel mai longeviv prim-ministru al Japoniei, a fost asasinat în timp ce susținea un discurs în orașul Nara. Fiul fostului ministru de externe Shintaro Abe și nepotul fostului premier Nobusuke Kishi, Abe s-a născut într-o dinastie politică. El a simțit că misiunea lui era să continue sarcina strămoșilor săi – să facă Japonia puternică, mare și o forță de luat în seamă pe scena internațională.
Considerat un populist de dreapta și ultra-conservator în cadrul Partidului Liberal Democrat, Shinzo Abe l-a admirat pe Nobusuke Kishi, care s-a străduit să întărească dominația economică a Japoniei asupra Chinei și Manciuriei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Aversiunea lui Abe față de protestatari își poate avea rădăcinile în modul în care veneratul său bunic a fost alungat de la putere. S-a întâmplat în anul 1960 în urma unui uriaș protest antiguvernamental.
Shinzo Abe provenea dintr-o familie de politicieni
Shinzo Abe s-a născut în data de 21 septembrie 1954 la Tokyo, într-o familie politică proeminentă. Bunicul său matern Nobusuke Kiski a controlat economic China ocupată și Manchuko, un stat marionetă japonez din nordul Chinei. Nobusuke Kiski a fost viceministru al munițiilor în cabinetul primului ministru Hideki Tojo. La sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial a fost băgat în închisoarea Sugamo. El a fost considerat criminal de război de ocupația militară americană din Japonia.
Shinzo Abe scria despre bunicul său că unii oameni îl indicau drept „suspect de criminal de război de clasa A. Și am simțit o repulsie puternică. Din cauza acelei experiențe, s-ar putea să fi devenit atașat emoțional de conservatorism”. Nobusuke Kiski a fost ulterior premierul Japoniei între anii 1957 și 1960. Ulterior, în anul 1995, a contribuit la înființarea Partidului Liberal Democrat.
Bunicul său patern Kan Abe a fost proprietar de terenuri. Dar și membru în Camera Reprezentanților în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. El a fost un pacifist ferm care s-a opus guvernului Tojo și răzbului din Asia de Est. Tatăl lui Abe, Shintaro Abe, a fost membru în Camera Reprezentanților din 1958 până în 1991. A mai deținut funcțiile de secretar șef de cabinet, ministru pentru comerț și industrie și ministru pentru afaceri externe.
Shinzo Abe a obținut o diploma în științe politice la Universtatea Seikei în 1977. Ulterior s-a mutat în SUA și a studiat politicile publice.
Shinzo Abe, primul mandat de premier
Shinzo Abe a revenit în Japonia, iar în aprilie 1979 s-a angajat la Kobe Steel. După trei ani a părăsit compania și a ocupat mai multe funcții guvernamentale. În anul 2003 a fost numit secretr general al Partidului Liberal Democrat. La 23 aprilie 2006, Abe a fost ales președinte al Partidului Liberal Democrat, partid aflat la guvernare. Câteva luni mai târziu, la 26 septembrie 2006, a fost ales prim ministru al Japoniei. El și-a început mandatul prin echilibrarea bugetului Japoniei prin reducerea cheltuielilor.
Pe plan extern a adoptat o atitudine dură cu privire la Coreea de Nord. În special în ceea ce privește răpirile cetățenilor japonezi de către nord-coreeni. Totodată, a recunoscut public necesitatea îmbunătățirii relațiilor externe cu China și India.
La 12 septembrie 2007, Shinzo Abe și-a anunțat intenția de a demisiona din cauza impopularității. Motiv pentru care nu putea să adopte o lege anti-terorism. A părăsit funcția la data de 26 septembrie 2007.
Shinzo Abe, cel mai longeviv premier
Shinzo Abe a fost ales președintele Partidului Liberal Democrat în septembrie 2012 într-o perioadă de tulburări politice. În urma alegerilor din 16 decembrie 2012, Partidul Liberal Democrat a reușit să formeze un guvern de coaliție. Shinzo Abe a fost ales oficial prim-ministru la data de 26 decembrie 2012. A început cu reactivarea Consiliului pentru Politică Economică și Fiscală. La 15 martie 2013, Abe a anunțat că Japonia intră în negocieri pentru aderarea la Parteneriatul Trans-Pacific. Analiștii spuneau că acesta este un mijloc pentru a liberaliza anumite sectoare ale economiei japoneze, în special agricultura.
Câteva luni mai târziu, în septembrie 2013, Abe a cerut o „societate în care toate femeile să strălucească”. Atunci s-a stabilit un obiectiv care prevedea ca 30 la sută din funcțiile de conducere să fie deținute de femei până în 2020.
Pe plan extern, Abe a semnalat o „reconfigurare drastică” a politicii. A promis că va urma diplomația cu o perspectivă globală, mai degrabă decât regională sau bilaterală. În ianuarie 2014, Abe a devenit primul lider japonez care a participat la Parada Zilei Republicii din India.
La 24 decembrie 2014, Abe a fost reales în funcția de prim-ministru de către Camera Reprezentanților. Singura schimbare pe care a făcut-o a fost înlocuirea ministrului apărării Akinori Eto. Ministrul care a fost implicat într-o controversă privind finanțarea politică cu generalul Nakatani.
Starea de sănătate a lui Shinzo Abe s-a deteriorat în prima parte a anului 2020. A fost diagnosticat cu colită ulcerativă, motiv pentru care și-a dat demisia. Gazetabucurestilor.ro a scris AICI despre cum a fost asasinat Shinzo Abe în timpul campaniei electorale.
Naționalist revizionist sau realist pragmatic?
Orientarea sa politică îi divide pe comentatorii atât în Japonia, cât și la nivel internațional. Naționalist revizionist sau realist pragmatic, se întreabă dr. John Nillson Wright de la Universitatea din Cambridge.
Pentru criticii săi, Shinzo Abe reprezintă atitudinile vechi ale unei generații conservatoare, cu rolul a minimiza recordul Japoniei în timpul războiului. În timp ce urmărește o politică externă potențial tulburătoare și prea asertivă. Susținătorii săi, premierul Shinzo Abe a sporit poziția globală a țării, realizând interesele naționale prin armonizarea ambițiilor sale legitime de cea de-a treia economie din lume.
Profesorul John Nillson Wright de la Universitatea din Cambridge susține într-o analiză publicată de BBC că amebele imagini ale Shinzo Abe sunt corecte. Ca un politician conservator instinctiv, intenționat să restabilească mândria Japoniei atât în țară, cât și în străinătate, domnul Abe a lucrat constant în cei opt ani de mandat pentru a consolida identitatea națională și tradițiile istorice ale țării.
El a reafirmat poziția împăratului în viața civică a Japoniei. S-a îndepărtat de narațiunile istorice excesiv de autocritice din manualele de liceu. Însă, a căutat (în cele din urmă fără succes) să revizuiască constituția postbelică a țării. Această agendă naționalistă a fost concentrată în primul rând pe plan intern.
În schimb, în afaceri externe (fie în materie de securitate sau politică economică), Abe a fost un pragmatist prin excelență. El a consolidat alianțele existente, mai ales cu SUA, și a dezvoltat noi parteneriate cu actori regionali și globali. Atât cu democrații, cât și cu regimuri autoritare, independent de înclinațiile lor ideologice.
