Nicu Marcu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), și subalternii săi pe linie de asigurări au prezentat dezastrul de pe piața asigurărilor în fața Comisiei Economice și cea de Buget – Finanțe din Senatul României. Reprezentanții ASF au fost audiați la scurt timp după ce s-a anunțat inițierea procedurii de faliment a companiei Euroins, deținută de grupul bulgar Eurohold.
Președintele Nicu Marcu le-a spus parlamentarilor că s-a colaborat extrem de dificil cu Euroins. Printre motivele enumerate de acesta au fost faptul că nu furnizau documente și informații.
Cristian Roșu, vicepreședintele ASF, a ținut să precizeze în fața parlamentarilor că falimentul Euroins ar putea costa minim 250 de milioane de euro. Bani care vor fi plătiți de contribuabilii români.
În schimb, conducerea companiei Eurohold consideră că decizia ASF de a retrage autorizația Euroins reprezintă „o preluare ostilă a activelor filialei din România”.
Nicu Marcu, președintele ASF: „s-au găsit extrem de multe deficienţe”
Nicu Marcu, președintele ASF, a declarat în fața paramentarilor, din cele două comisii de Buget – Finanțe și Economice din Senatul României, că instituția pe care o conduce a avut o colaborare cu Euroins extrem de dificilă. Totul a început în anul 2020, atunci când a fost dispus un audit independent, împreună cu Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA), prin care toate companiile de asigurări din România au fost auditate.
„În urma acestui audit s-au găsit la această companie (Euroins n.r.) extrem de multe deficienţe care ne-au determinat pe noi să le impunem măsuri pe care să le ducă la îndeplinire. Lucrurile nu s-au oprit aici. Colaborarea cu această companie a sectorului de asigurări a fost extrem de dificilă. Pentru că nu furnizau documente, nu furnizau informaţii. Controalele s-au dispus aproape lunar: controale inopinate şi controale permanente. În urma acestor controale, au fost amendate atât persoana juridică, cât şi persoane fizice. A fost destituită conducerea companiei şi, zic eu, că amenzile date au fost amenzi istorice. Într-un an jumătate amenzile cumulate au fost de 16 milioane. Având în vedere activitatea istorică – amenzile totale cumulau 300.000 lei”, a spus Nicu Marcu.
Președintele ASF le-a explicat parlamentarilor că activitatea de supraveghere a autorităţii a fost una extrem de incisivă asupra Euroins. În plus, a ținut să atragă atenția asupra piedicilor cu care s-au confruntat echipele de control. De la refuzuri de pus la dispoziţie documente până la furnizarea de documente care nu erau conforme cu realitate.
Nicu Marcu: „societățile de asigurare sunt conduse în baza Solvency II”
Președintele Nicu Marcu le-a explicat parlamentarilor că societățile de asigurare sunt conduse în baza Directivei Europene Solvency II. Această directivă le permite companiilor de asigurări din Uniunea Europeană să se reasigure în diverse paradisuri fiscale. Cum ar fi Insulele Cayman!
„Colegii noştri au impus companiei Euroins să-şi aducă reasigurătorul, pentru că avea unul dintre reasigurători în una dintre insule Cayman sau Nevis, ca să putem să-l controlăm pentru că, atât timp cât contractul de reasigurare funcţiona în această insulă – era greu de analizat”, a spus președintele ASF.
Tot el a mai menționat că într-un timp scurt, Euroins şi-a transferat contractul de reasigurare la un reasigurător din Germania.
„După care, colegii noştri au putut să facă verificări amănunţite cu privire la transferul riscului şi înregistrarea lor în contabilitate”, a mai spus Nicu Marcu, preşedintele ASF.
Cristian Roșu, vicecpreședintele ASF, estimează paguba la 250 de milioane de euro
Cristian Roșu, vicecpreședintele ASF, a explicat că în cazul Euroins vor fi în jur de 140.000 de dosare de daună. Și plăți în valoare de 250 milioane de euro!
„Astăzi, în rezervă la Euroins sunt 55.000 de dosare de daună, care cuprind şi dosare de daună şi vătămări corporale şi pagube materiale şi aşa mai departe. Deci 55.000 de dosare care nu toate vor fi preluate. Nu toate, din istoria celorlalte trei falimente, nu vor fi însoţite de cereri de plată. Din varii motive. Deci cam 50.000 de dosare vor ajunge probabil la plată şi mai urmează. Aici trebuie să dau răspuns la întrebarea domnului senator de la AUR. Toate poliţele de asigurare existente astăzi ale lui Euroins rămân în vigoare până la deschiderea procedurii definitive de către instanţă plus încă 90 de zile”, a declarat vicepreședintele Cristian Roșu.
Vicepreședintele ASF a mai explicat că în cazul companiilor de asigurări cererile de plată se pot întinde pe perioade lungi de timp.
Eurohold: „o preluare ostilă a activelor filialei din România”
Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a decis vineri să retragă autorizaţia de funcţionare a societăţii Euroins România, constatând indiciile stării de insolvenţă a companiei.
„Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment şi numirea Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA) ca administrator interimar al societăţii, cu sarcina de a asigura administrarea şi conducerea activităţii asigurătorului şi adoptarea măsurilor necesare pentru conservarea patrimoniului. Atribuţiile conducerii societăţii se suspendă de drept. Mandatul FGA încetează la numirea lichidatorului judiciar”, a anunțat ASF.
Conducerea Eurohold a susţinut că decizia ASF privind Euroins reprezintă „o preluare ostilă a activelor filialei din România”. Totodată, a anunţat că va demara procesul de contestare a deciziei privind procedura de faliment.
Gazetabucurestilor.ro a scris pe larg despre decizia ASF AICI. Neregulile constatate de către ASF la compania Euroins au fost prezentate AICI.